Ceea ce m-a determinat să scriu acest articol este perseverenţa cu care o forţă nevăzută dar extrem de prezentă ţine să ne convingă prin orice mijloace că suntem un popor de rataţi, laşi, hoţi, ţigani, etc. Pare o acţiune concertată, un atac permanent şi omnidirecţionat, din categoria "Dacă nu-i poţi convinge, măcar zăpăceşte-i!".
Recitesc Cartea de Istorie pagină cu pagină, mergând înapoi, din zilele noastre şi până în trecutul atât de îndepărtat încât este neacceptat de unii aşa-zişi cercetători şi arheologi, cu gândul la melodia Poporul Român - Opere complete, pe versurile lui Adrian Păunescu:
Istoria nu-i ciornă pe care s-o rescrii
În funcţie de zilnic schimbate interese!
M-am săturat de falsuri, minciuni şi de prostii!
Vreau OPERE COMPLETE nu Opere Alese!
Suntem în anul de graţie 2012. Este Crăciunul. Am trecut de apocalipsă anunţată şi popularizată cu atâta insistenţă încât mi se părea că cineva vrea cu orice preţ să vadă cum reacţionează un popor panicat. Nu prea a avut ce vedea, pentru că pe români nu-i sperie apocalipsa: viaţa lor este atât de grea şi de urâtă încât privesc apocalipsa ca pe un liman, ca pe o izbăvire. Puţini sunt cei care şi-au făcut provizii. De parcă asta i-ar fi ajutat în cazul unei apocalipse reale care, conform Bibliei, ar arde şi pământul până la o adâncime de şapte coţi (adică aproximativ 4,5 metri).
Mai "sărbătorim" şi 23 de ani de la acel însângerat decembrie '89, care am dorit să fie momentul de redobândire a demnităţii, de renaştere spirituală, de progres în orice domeniu. Ne-am ales doar cu o tranziţie perpetuă, care a distrus o economie naţională funcţională, a cedat suveranitate unei entităţi abstracte şi lipsite de orice urmă de respect pentru valorile naţiunilor, a subordonat instituţiile statului unor instituţii-pattern similare ale acelei entităţi incerte, a dus nivelul de trai spre limita de subzistenţă şi oamenii în exil sau în pragul disperării.
Trist bilanţ al unui sfert de veac!
Mai întorc o filă din Cartea mea şi văd că aşa-zisa revoluţie a fost doar punctul final aplicat unei perioade în care comunismul impus a fost doar suportat cu stoicism de un popor căruia nu i se potrivea deloc acea doctrină. Dar chiar şi aşa, într-un climat ostil, acest popor îndelung denigrat a găsit în el resurse să construiască! Mult şi de toate! Şi-a reconstruit ţara distrusă de al doilea război mondial, şi-a reconstruit instituţii ale statului în locul celor controlate de "eliberatori", a construit platforme industriale şi combinate metalurgice şi siderurgice care să absoarbă forţa de muncă existentă şi în acelaşi timp să contribuie la o creştere economică REALĂ, a construit locuinşe, şcoli, magazine, fabrici, hidro- şi termo-centrale, a construit Vidraru, Transfăgărăşan, Porţile-de-Fier, Canalul Dunăre-Marea Neagră, centrala de la Cernavodă, etc.
Parcă nu e chiar puţin! S-au construit cu sacrificii, este adevărat. Dar acele sacrificii au lăsat o ţară "la cheie" pe când sacrificiile din ziua de azi sunt chiar mai dureroase pentru că sunt şi inutile, pentru că tot ce mai produce bruma de economie naţională pe care o avem bagă bani doar în conturile uriaşe ale multinaţionalelor iar ţara sărăceşte pe zi ce trece. România a devenit doar sursă de mână de lucru ieftină şi piaţă de desfacere pentru produsele altora. Şi toate astea cu sprijinul acelora care ar trebui să gospodărească ţara, nu să o jefuiască şi să o vândă pe nimic! Care ar trebui să se ingrijască de prosperitatea oamenilor, nu să le calce în picioare şi ultima fărâmă de demnitate!
Dacă Ceauşescu cel sacrificat în decembrie '89 pentru o viaţă mai bună ar putea să vadă, s-ar răsuci în mormânt...
(va continua)
